O initiativa FED care a prins viata: "Capul lui Decebal"

Asa cum multi dintre cititorii „Redesteptarii” stiu deja, la malul Dunarii, in apropierea celebrei Tabula Traiana de pe tarmul iugoslav, la initiativa si cu finantarea prof. dr. Josif Constantin Dragan si al Fundatiei Europene Dragan, se inalta cea mai mare sculptura monumentala din Europa, inalta de 43 metri si lata de 25. Statuia „Capul lui Decebal” se afla in zona Mraconia, de pe raza comunei Dubova, din apropierea Orsovei.

Efectiv, lucrarea a inceput n 1994. Pana la 1 septembrie, s-au facut pregatirile, s-au defrisat arborii de pe stanca si s-au dislocat bolovanii care erau instabili. Apoi, timp de o luna si jumatate s-au pregatit scheletele, s-au croit caile de acces, au fost instalate scarile metalice, iar stanca a fost imprejmuita cu un cablu gros de 35 mm, pe care s-au legat corzile.

La inceput au fost patru alpinisti, iar din 1995 li s-au alaturat inca cinci. Acum, echipa are doisprezece oameni, inclusiv „personalul auxiliar” – incepand cu sculptorul Florin Cotarcea, mecanicul Rudolf Cocic, apoi alpinistii Gheorghe si Ion Predoni, Mircea Furlan, Robert Torok, Petre Negoitescu, Marian Pastiu, Petre Nitu, Dorin Baleanu si doi tineri veniti mai nou in echipa.

Cel mai experimentat este Gheorghe Predoni, de 38 ani, ultimul angajat (in urma cu trei saptamani) fiind tanarul Kiss, de 23 de ani. Initial, s-a dorit ca toata stanca sa fie imbracata in schele, ceea ce n-a fost tehnic posibil, deoarece trebuia dislocata prin dinamitare o mare masa de piatra.

Domnul Cornel Dragan, angajat al FED, a dorit apoi sa contacteze alpinisti din Brasov, dar, intalnindu-se cu un profesor de sport din Baile Herculane, acesta i-a spus ca poate gasi oameni bine pregatiti la Herculane si Orsova, astfel ca primii patru angajati au fost Gheorghe si Ion Predoni, Marian Pastiu si Dan Galceava. Sculptorul italian Mario Galeotti din Pietrasanta a facut in 1994 prima macheta a lucrarii, dandu-si concursul la partea de degrosare, partea artistica revenind domnului Florin Cotarcea.

Gheorghe Predoni, din Baile Herculane, coordoneaza activitatea celor zece alpinisti care lucreaza pe munte. El ne-a declarat: „M-a entuziasmat ideea unei lucrari de o asemenea anvergura, cea mai mare sculptura europeana. Atat eu, cat si colegii cu care lucrez de atata timp suntem mandri de initiativa domnului profesor Josif Constantin Dragan si ne place ce facem.

Este o lucrare titanica, in care s-a investit enorm de mult. Singurul lucru care ne deranjeaza este ca, dupa parerea noastra, acestei opere nu i s-a facut suficienta publicitate in tara. Au venit echipe de filmare din Ungaria si Germania, oaspeti din Italia, Olanda, SUA etc. si toti apreciaza aceasta munca titanica (n.r. la ora realizarii reportajului, se aflau acolo trei autocare cu turisti germani din Giessen). In 1994, am avut o discutie cu domnul prof. dr. Josif Constantin Dragan, dansul m-a intrebat daca putem incepe lucrarile, iar eu am raspuns fara ezitare: da. Eram tanar atunci si aceasta munca mi s-a parut usoara, avand experienta de alpinist, salvamontist si speolog.
Partea pregatitoare s-a dovedit insa a fi grea.

Sus, pe stanca, era plin de pomi si de bolovani, iar vipere sunt la tot pasul, uneori le gasim si pe cablu, am avut unele chiar deasupra fruntii. Suntem nevoiti sa eliminam cam douazeci de vipere pe an, stiu ca nu e bine, dar nu avem incotro. La inceput, prin 1996 – 1997, puscam enorm de mult, cam 500 de gauri pe saptamana.

Dinamita, buteliile si cate patru saci de pamant, in greutate de 200 kg, eram nevoiti sa le caram numai cu spatele. Abia in anul 2000 am facut funicularul.”
Lucrul pe stanca, in opinia alpinistului sef, e si usor, si greu – calcarul e moale, dar foarte friabil si nu e compact, sunt blocuri – blocuri care creeaza surprize. „De exemplu, am avut o problema cu nasul statuii.

Cand s-a ales amplasamentul acestuia, sculptorii Galeotti si Cotarcea au optat pentru cea mai solida zona a stancii. Insa la o adancime de un metru si ceva, am dat de un strat de pamant de 20 de cm, ceea de a necesitat indepartarea bolovanului. Asta e, in calcar nu poti lucra ca in granit sau in marmura, unde ajungi repede la formele  finale”.

Perioada de lucru este de la 1 aprilie la 15 noiembrie, cel mai tarziu 1 decembrie. Munca se desfasoara pe doua schimburi de cate cinci alpinisti, care raman alternativ seara pe ponton, in rulota, unde este si bucataria. Utilajele folosite pe stanca sunt pickhamere si foreze performante, aduse din Italia, la care se adauga „vechea meserie a spitului si a barosului”.

Materialele sunt trecute peste bratul Dunarii, adanc de 37 metri, pe un cablu purtator, pana la ponton, apoi cu un funicular sunt trecute cu galetile peste stanca. Dl Predoni apreciaza ca „dificultati am avut putine, pentru ca am selectionat alpinisti bine antrenati, dar si pentru ca, aici, pe munte, sunt foarte dur cu oamenii. Nu pot accepta greseli, caci acestea pot fi fatale si pentru cel imprudent, si pentru colegii care lucreaza la o inaltime de 60 – 70 metri.

Sotia mea a facut si ea speologie, este constienta de riscurile la care ma expun, dar ma intelege. Din momentul in care urci, totul este periculos, toate legaturile mele, schelele sau corzile de coborare sunt legate de un singur fir de otel, care imprejmuieste stanca. Viata mea atarna de o coarda”.

In primavara anului 2001, la baza stancii s-a lucrat timp de o luna la inscriptia „Decebalus Rex Dragan Fecit”. In prezent se executa doar partea artistica a lucrarii, munca fiind greu de normat, in conditiile in care nasul are 7 metri lungime, iar fiecare ochi, cate 4. Stanca este caroiata, sculptorul masoara din fiecare unghi, apoi coboara, priveste, marcheaza definitiv si munca incepe pe portiuni strict delimitate. Dupa aceea se muta schelele in zona urmatoare, sub conducerea sefilor de schimb, totul fiind bine organizat.

Rudolf Cocic este din Orsova, are 44 de ani si lucreaza pentru FED din 1990. „Sunt un fel de mecanic sef, mai si urc pe schele cand vreun alpinist este indisponibil, in rest lucrez la compresoare cate 10 ore pe zi. Acestea alimenteaza pickhamerele, unul dintre ele, adus din Italia, fiind si generator de curent pentru plexurile cu discuri abrazive sau cap de diamant, pickhamer electric sau aparatele de sudura cu arc electric. Cu astfel de suduri au fost realizate toate intariturile metalice care s-au facut pentru consolidarea stancilor.

Tot eu repar si sculele de orice fel. Daca colegii mei lucreaza pe schimburi, eu practic locuiesc aici, pe pontonul amenajat pe bratul Mraconia. Desi e greu, sotia imi intelege munca pentru ca am uitat sa va spun, sunt casatorit si am o fata de 16 ani. Sunt si bucatar, deoarece mancarea o mai gatim si aici.

Alta… calificare a mea este cea de barcagiu. Am la dispozitie o marca metalica cu capacitate de 12 locuri pentru traversarea bratului si o mica salupa cu cabina. Cu aceasta ne refugiem pana la viaduct atunci cand se dinamiteaza pentru ca stancile pot cadea pe ponton.”

Intrebat daca a avut momente dificile in toti acesti ani dl. Cocic ne-a raspuns: „Anul trecut in vara a traznit pe versantul de pe malul opus si cred ca am avut mare noroc pentru ca n-a atins cablul metalic de centura din jurul stancii, care sustine schelele si corzile pe care oamenii abia coborasera in rapel. Vantul si furtuna sunt aici foarte dese, iar vremea se schimba rapid.

Ploaie sa nu fie! E rau cand se uda stanca, pentru ca aluneca si nu se mai poate lucra. Daca sta ploaia, vantul rezolva totul, in jumatate de ora este uscat si putem relua munca.”

Singura sculptura din lume cu care se poate compara „Capul lui Decebal” este Rushmore Mount din SUA, muntele sculptat in chipurile a patru presedinti americani. Pe acea stanca granitica din Dakota de Sud au lucrat 300 de oameni timp de 15 ani…

Cristian Ghinea
Foto: Casian Margineantu

2014-04-14