Cea mai mare sculptura din Europa prinde contur pe zi ce trece
Se spune ca atunci cand Dumnezeu a vrut sa faca Raiul s-a inspirat dintr-un loc superb numit Mraconia. Pentru cei care nu stiu, Mraconia este o localitate aflata la 20 km de Orsova, la granita cu Serbia, aproape de Cazanele Mici.

Aici, la initiativa si cu finantarea Prof. Dr. Josif Constantin Dragan si a Fundatiei Europene Dragan, pe malul Dunarii, in apropierea celebrei Tabula Traiana de pe tarmul iugoslav, se inalta cea mai mare sculptura monumentala din Europa: “Capul lui Decebal”. In acest fel, initiatorul acestei grandioase opere a dorit sa-i readuca, in mod simbolic, dupa doua milenii, pe Decebal si Traian fata in fata. Statuia se gaseste in apropierea orasului-port Orsova, pe raza comunei Dubova, langa viaductul Mraconia.

Colosala sculptura are 25 de metri latime si 43 de metri inaltime, fiind comparabila, pe plan mondial, doar cu celebrul Rushmore Mount din Dakota de Sud - SUA, muntele de granit sculptat in chipurile a patru presedinti americani. Numai nasul are o lungime de sapte metri, iar circumferinta ochiului este de patru metri. Asta ca sa va faceti cat de cat o impresie.

Daca la Rushmore Mount au trudit 300 de oameni in vreo 15 ani, Capul lui Decebal este realizat de o echipa de 10 alpinisti, un sculptor-coordonator si un me­ca­nic. Lucrarile propriu-zise au inceput la 1 septembrie 1994, sub coordonarea sculptorului italian Mario Galeotti din Pietrasanta. La baza stancii troneaza, daltuita in piatra, inscriptia “DECEBALUS REX DRAGAN FECIT”.

Vineri, 22 august, i-am gasit pe alpinisti chiar la treaba. Decolmatau. Dupa ce si-au terminat schimbul, au coborat si am reusit sa stam de vorba cu ei. Lucreaza in doua schimburi, de cate sase ore. Primul incepe de dimineata de la 7 si se termina la 13, dupa care intra urmatorul, pana la 19. Cei 10 alpinisti, Gheorghe Predoni, Ion Predoni, Robert Torok, Petre Negoitescu, Mircea Furlan, Marian Bebe Pastiu, Pavel Boroanca, Dorin Baleanu, Petre Nitu si Ion Cristinel Kiss, alaturi de “tatal” lor, sculptorul Florin Cotarcea, de mecanicul Rudolf Cocic, “bunicul”, si de paznicul Petre Rosu, dau “viata” aici unui colos de piatra impresio­nant.

Echipa e bine sudata. “Au mai venit doi oameni noi, restul suntem din ’95. Trebuie sa fii unit, pentru ca in meseria asta nu se poate altfel. Eu am grija de mine, si de doua ori mai mult de colegul meu, pentru ca e langa mine, si orice miscare gre­sita te costa viata. In ’94 eram patru oameni. Am taiat pomii, am rostogolit bolovanii, am montat sche­lele si scarile de acces.

In ’95, mai, am inceput. Perioada pare lunga, dar se lucreaza doar sase-sapte luni pe an. Acumuland, sunt doar patru ani de lucrari, ceea ce nu e mult la acest volum de munca. O alta problema ar fi ca totul se face manual. Toata munca e bruta. Pe stanca se folosesc si spitul, si ba­rosul, nu doar pickhamerul, pentru ca sunt unele forme care nu pot fi lucrate doar cu el. Noi ne dorim din tot sufletul sa terminam lucrarea.

Am fost de la prima piatra, si vreau sa termin lucrarea aceasta pana la capat”, ne spune Gheorghe Predoni, coordonator partea alpina. Anul acesta doar dinamiteaza, ca sa degroseze si sa se apropie de forma dorita. E munca de santier acum, de minerit. De la anul vor intra cu pichamarul, in partea artistica efectiv.

In plus, e foarte greu sa lucrezi pe caldura toropitoare a acestei veri, piatra e extrem de fierbinte, sculele se incalzesc. Dupa ce-si termina treaba, aceeasi barca albastra ii duce si-i aduce la mal. Alpinistii se afla insa in largul lor. Le place ceea ce fac. Doar isi vor inscrie numele pe cea mai mare sculptura din lume, dupa Rushmore Mount...
   
Elvis Dobrescu,
Foto: Casian Margineantu
2014-04-22